Tipuri de atasament

Teoria atasamentului are la baza studiile lui John Bowlby si au in centru nevoia fiintelor umane de a forma si intretine legaturi emotionale puternice fata de alte fiinte umane. El descrie patru tipuri diferite de atasament pe care le dezvoltam inca din copilarie si care stau la baza dinamicilor relationale din viata adulta, reflectand legatura emotionala dintre persoane si punandu-si amprenta asupra felului in care gandim si ne comportam.

Sintetic, cele 4 tipuri de atasament: securizant, evitant, anxios si dezorganizat sunt astfel descrise:

Atasamentul securizant este cel in care, din ipostaza de copil putem vedea ca acesta se sapara fara anxietate de parinte sau cauta sustinerea parintilor cand este speriat; are emotii pozitive la revenirea parintilor si prefera interactiunea cu acestia in locul interactiunii cu necunoscutii. Din ipostaza de adult au relatii de incredere si de durata, o stima de sine buna, sunt deschisi cu prietenii si apropiatii, cauta sprijin cand au nevoie si impartasesc in mod spontan si autentic sentimentele proprii cu alte persoane.

Atasamentul evitant este cel in care, din ipostaza de copil putem vedea ca acesta poate evita parintii sau nu cauta contactul cu ei sau alinarea lor; arata o preferinta redusa catre parinti . Din ipostaza de adult pot avea probleme cu intimitatea, disponibilitate redusa pentru relatii sociale si romantice; au dificultati in a impartasi gandurile si sentimentele sau in a sprijini prietenii in perioadele stresante.

Atasamentul anxios sau ambivalent este cel in care, din ipostaza de copil putem vedea ca sunt precauti in contactul cu strainii; devin ingrijorati cand pleaca parintii si se simt nesiguri atunci cand acestia revin. Din ipostaza de adult pot avea reticenta in a deveni apropiati cu ceilalti sau isi fac griji ca partenerul nu ii iubeste. Tolereaza cu reutate despartirile si se agata de ceilalti pentru a se simti in siguranta.

Atasamentul dezorganizat este cel in care se imbina cele doua tipuri descrise mai sus (evitant si anxios) iar din ipostaza de copil putem vedea ca sunt fie absenti, fie  precauti in contactul cu parintii sau cu strainii; devin fie evitanti, fie  ingrijorati cand pleaca parintii si se simt nesiguri atunci cand acestia revin. Din ipostaza de adult putem observa un grad crescut de anxietate fata de relatia cu partenerul, cu preocupare crescuta pentru propria siguranta si un grad crescut de evitare a intimitatii, cu inconfort atunci cand partenerul se apropie de el.

Pentru a afla ce tip de atasament ai poti sa faci testul de mai jos:

https://drive.google.com/file/d/1blz2Z7gc9kcGJPXdf0FRgt9BpOBwSsXu/view

Distribuie :